Inventatorul aparatului cu raze X

În 1895, descoperirea razelor X de către fizicianul german Wilm Konrad Roentgen a dus la apariția unor noi instrumente de diagnosticare folosite de medici. La câteva luni după ce a descoperit razele X, Russell Reynolds a realizat acest aparat cu raze X. Acesta este unul dintre cele mai vechi aparate cu raze X din lume, permițând oamenilor să vadă interiorul corpului uman fără nicio incizie.
Istoricul dezvoltării
Din 1895, tehnologia de diagnostic și tratament cu raze X a făcut progrese rapide, care pot fi împărțite în următoarele etape:
（1） Stadiul tubului cu raze X cu ioni (1895-1912)
Acesta este stadiul incipient al echipamentului cu raze X. La acea vreme, structura aparatului cu raze X era foarte simplă. Tubul cu raze X cu ion catod rece cu eficiență scăzută a fost utilizat pentru a genera tensiune înaltă prin utilizarea unei bobine de inducție voluminoase. Părțile expuse de înaltă tensiune nu erau echipate cu dispozitive de control precise. Dispozitivul aparatului cu raze X are capacitate mică, eficiență scăzută, penetrare slabă, claritate scăzută a imaginii și lipsă de protecție. Conform înregistrărilor, realizarea unei imagini pelvine cu raze X a necesitat un timp de expunere de 40-60 minute. Totuși, după ce fotografia a fost făcută, pielea subiectului a fost arsă de raze X.
（2） Etapă electronică cu raze X (1913-1928)
Odată cu dezvoltarea electromagnetismului, tehnologiei de vid înalt și a altor discipline, în 1910, fizicianul american WD Coolidge a publicat un raport despre fabricarea cu succes a tuburilor cu raze X cu filament de wolfram. De la utilizarea sa practică în 1913, cea mai mare caracteristică a sa este că filamentul de wolfram este încălzit la o stare incandescentă pentru a furniza electronii necesari pentru curentul tubului. Prin urmare, reglarea temperaturii de încălzire a filamentului poate controla curentul tubului, astfel încât tensiunea și curentul tubului să poată fi ajustate independent, ceea ce este exact ceea ce este necesar pentru a îmbunătăți calitatea imaginii.
Invenția grilelor de filtrare în 1913 a eliminat parțial razele împrăștiate și a îmbunătățit calitatea imaginilor. În 1914, a fost produs un ecran fluorescent cu tungstat de cadmiu, care a început aplicarea fluoroscopiei cu raze X. În 1923, el a inventat tubul cu raze X cu focar dublu, care a rezolvat nevoia radiografiei. Puterea unui tub cu raze X poate atinge câteva mii de wați, iar lungimea laterală a unui punct focal dreptunghiular este de doar câțiva milimetri, îmbunătățind foarte mult calitatea imaginilor cu raze X. În același timp, aplicarea treptată a agenților de contrast a extins continuu gama de diagnosticare a radiografiei. Nu mai este un instrument simplu pentru simpla captare a imaginilor osoase, ci a devenit o importantă facilitate de diagnostic medical care poate examina, de asemenea, tractul gastrointestinal, bronhiile, vasele de sânge, ventriculii, rinichii, vezica urinară și alte contraste naturale (absorbție mică de raze X). diferențe) în țesuturile și organele umane. Totodată, în tratament au început să se aplice și razele X.